Istoria adevărată a unirii

Despre autor

Eu am fost unionist. Am fost fan al istoriei românilor. Știu zeci de poezii ale lui Eminescu, Coșbuc, Alecsandri etc. Și-i băteam la dezbateri pe toți moldoveniștii. Cel puțin așa credeam eu. Pînă cînd am pierdut la o dezbatere. Sau mai bine spus – am fost bătut măr.

Omul prost și omul înțelept

Motto 1: Minciuna repetată de o mie de ori devine adevăr.

Joseph Goebbels, filolog și Ministru al Propagandei în Germania nazistă (1933-1945)

Motto 2: Adevărul pentru a stîrpi minciuna e suficient de spus o singură dată.

Un moldovan.

Noi suntem învățați că oamenii puternici stau pe pozițiile lor pînă la urmă, și că doar trădătorii își pot schimba pozițiile. Dacă ar fi așa, atunci dezbaterile între doi oameni puternici nu și-ar avea rostul, pentru că ei vor sta pînă la urmă pe pozițiile lor fără a putea fi convinși de argumentele drepte ale oponentului

Oamenii înțelepți însă, mereu își schimbă părerile atunci cînd aud un argument care  explică mai bine lucrurile, care are mai mult sens decît ceea în ce credeau ei pînă atunci.

Exemplu de gîndire greșită.

Exemplu de gîndire dreaptă.

În viața de zi cu zi îi putem recunoaște pe oamenii nătîngi (prostuți) în discuții. Atunci cînd ei aud un argument care îi contrazice – ei ori:

• Etichetează pe cel care a zis argumentul – această tactică se numește „atac la persoană”. Exemplu: Tu ești prea tînăr să cunoști adevărul.
  Exemplu2: Ești un prost, ceea ce înseamnă că argumentul tău este fals.
• Etichetează sursa la care se face trimitere.
  Exemplu: Asta de unde ai luat? Din manualele sovietice?
  Exemplu2: Propagandă sovietică!

Pe oamenii cu inteligență îi preocupă sursa argumentului, dar numai pentru a încerca să găsească adevărul, pentru a afla izvorul. Cu alte cuvinte, pe omul inteligent îl interesează în primul rînd dacă argumentul oponentului este drept.

Omul prost vede în argumentele oponentului o amenințare. Consideră pe acestea ca un atac la persoana sa, la convingerile sale. Omul prost se teme să afle adevărul, pentru că asta ar putea însemna că el nu a fost drept, că părerile lui au fost greșite.

Omul înțelept însă, vede în argumentele oponentului o oportunitate. El va fi bucuros dacă convingerile sale vor fi făcute praf, pentru că asta înseamnă că el va obține în urma la asta niște convingeri mai drepte. Omul înțelept tinde mereu spre perfecțiune.

Omul prost vrea ca convingerile sale să fie adevărate.

Omul înțelept vrea ca adevărul să ajungă să devină convingerea sa.

Istorie sau propagandă

Motto: Nicio acțiune bună nu poate fi însoțită de minciună.

Filmul „Păzește-te de automobil”

Nouă ni se spune că la școală învățăm „adevărul istoric”, și că ideile care neagă acest „adevăr istoric” sunt „propagandă”.

Eu zic că „adevărul istoric” nu poate să includă acești „dușmani” ai adevărului precum:

• Neadevăruri, sau falsuri,
• Ascunderea cu bună știință a informației care ar combate aceste „adevăruri”.

Asta nu înseamnă că un manual bun și adevărat nu conține falsuri. Deseori se strecoară greșeli chiar și în manualele bune. Dar autorii de bună credință îndată ce vor găsi greșeala – o vor îndrepta în următoarea ediție. De dragul adevărului.

Atunci cînd falsurile sunt perpetuate din ediție în ediție a manualelor, iar contra-argumentele sunt cu rea voință ascunse – noi putem constata că aceste manuale nu învață „adevărul istoric”, ci fac propagandă.

În această lucrare eu m-am stăruit să pun doar informații adevărate. Informații care au fost ascunse de către autorii manualelor de istorie a românilor. Eu voi fi bucuros dacă se vor descoperi neadevăruri și falsuri în text. Chiar vă rog să le căutați. Vă provoc! Arătați-mi-le și le voi îndrepta.

Marea Unire din 1918

Cu toții știm povestea cu deputații din Sfatul Țării care au votat Marea Unire într-un vot democratic, după care s-au luat de mînă și au dansat Hora Unirii. Dar iată cîteva lucruri pe care nu le știm despre Sfatul Țării. Să începem cu o scurtă cronologie a unirii.

Cronologia evenimentelor

• 2 decembrie 1917 – Sfatul Țării proclamă „Republica Democratică Moldovenească”.

• 30 decembrie 1917 – Regele României Ferdinand I ia hotărîrea să ocupe Republica Democratică Moldovenească.

• Începutul lui ianuarie 1918 – Trupele românești invadează Basarabia. Nu la chemarea Sfatului Țării.

• 13 ianuarie 1918 – Inculeț povestește că atunci cînd i-a întrebat la Călărași pe ofițerii români de ce au intrat – ei i-au răspuns că pentru a apăra depozitele. Ei i-au dat asigurări că nu se vor amesteca în viața politică a RDM (au mințit). Militarii români aveau să părăsească Basarabia după restabilirea ordinii și liniștii în regiune.

• 23 ianuarie 1918 – RUMCEROD (Comitetul Executiv Central al Sovietelor Frontului Român, Flotei Mării Negre și regiunii Odessa) declară război României pentru invazia Republicii Democratice Moldovenești. Trupele românești suferind o serie de înfrîngeri au cerut un armistițiu (încetare a focului).

• 23-24 ianuarie 1918 – Sfatul Țării votează Declarația de independență a Republicii Democratice Moldovenești. Fapt care a deranjat oligarhatul român. În special partea care spunea că se dă pămînt țăranilor fără plată, în timp ce România a ucis mii de țărani care cereau pămînt în 1907, și nu vroia să aibă un exemplu pentru țăranii români că în altă parte s-a putut rezolva problema fără vărsare de sînge și în folosul țăranilor.

• 15 februarie 1918 – guvernul României a primit o telegramă de la RUMCEROD în care scria că dacă România nu-și retrage trupele de pe teritoriul Basarabiei – trupele sovietice vor relua luptele.

• 21 februarie 1918 – corpul diplomatic de la Iași a propus rușilor să intre în tratative cu românii.

• 2 martie 1918 – trupele germane intră în Kiev, alungîndu-i pe ruși.

• 3 martie 1918 – Rusia semnează cu România o înțelegere de retragere a trupelor românești de pe teritoriul Basarabiei (Iași). Prim-ministrul Averescu a garantat retragerea trupelor de ocupație românești într-un termen de două luni.

• 5 martie 1918 – Tratatul de la Buftea, în anexa secretă a căruia Imperiul German a permis Regatului Român anexarea Basarabiei în schimbul pasajului liber feroviar către Ucraina. România și-a schimbat astfel aliații.

• 5-9 martie 1918 – s-a semnat acordul de pace „Protocolul lichidării conflictului ruso-român”.

• 8 martie 1918 – trupele sovietice primesc ordin de încetare a operațiunilor militare împotriva trupelor românești.

• 9 martie 1918 – Rusia semnează cu România o înțelegere de retragere a trupelor românești de pe teritoriul Basarabiei (același acord ca și cel din 3 martie, Odessa)

• 9 martie 1918 – România văzînd că Rusia pierde bătăliile împotriva armatelor austro-germane (Kiev, Vinnița), și înțelegînd că în curînd Rușii vor fi alungați din regiune – încalcă acordul de pace cu Rusia și cucerește localitățile Acherman și Șabo, sfîrșind ocupația Sudului Basarabiei.

• 15 martie 1918 – Averescu a fost dat jos din funcția de prim-ministru al Românei. Asta din cauză că pe 9 martie spusese că Rusia e slabă, dar nu moartă, iar o țară mică ca România nu trebuie să între în conflict cu o putere ca Rusia.

• 27 martie 1918 – armata românească adună Sfatul Țării și-i obligă pe deputați să voteze pentru unire prin vot deschis și practic – cu arma la tîmplă27 noiembrie 1918 – puciul care a lichidat Sfatul Țării.

Mai mulți deputați din Sfatul Țării au fost uciși de armata română. Lista membrilor Sfatului Țării este incompletă

Pare incredibil, nu-i așa? Toată lumea știe că poți afla lista membrilor din Sfatul Țării intrînd pe Wikipedia!

Dar dacă veți intra pe Wikipedia – veți vedea următorul text:

Aceasta este lista cu membrii Sfatului Țării din ziua votării Unirii Basarabiei cu România. Din cei 125 de deputați prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți.
Articolul din Wikipedia se numește Lista membrilor Sfatului Țării.

Avem o listă care pare completă. În ea vedem numărul, numele deputatului, apartenența etnică, și opțiunea de vot.

Vedem cum în mod manipulator, votul PENTRU s-a scris cu MAJUSCULE, cu text italic și bold. E firesc. E singura opțiune de vot adevărată și importantă, iar opțiunea adevărată și importantă trebuiește evidențiată cît mai tare.

În mod firesc, noi în acest articol am fi vrut să vedem lista întreagă a membrilor Sfatului Țării, nu acea listă „din ziua votării”.

Omul deștept și-ar adresa următoarele întrebări:

• Cîți membri au fost în total în Sfatul Țării?

Răspuns: În total au fost 156 membri.

• De ce pe Wikipedia s-a publicat lista cu doar 138 deputați?
• Cîți membri din Sfatul Țării au lipsit „în ziua votării” și de ce? Ah, da. În articol doar scrie că 13 deputați au fost absenți. Dar asta din lista deja incompletă de 138 deputați.
• Ce s-a întîmplat cu deputații care „nu au fost membri ai Sfatului Țării în ziua votării”? Cum au încetat ei să fie membri? Și-au dat demisia? Au chiulit de la lucru? Sau…

Sau au fost omorîți de armata română?

Da, da! Deputați din Sfatul Țării au fost împușcați de armata română! Ostașii români au ucis cel puțin pe acești deputați din Sfatul Țării:

moldovenii:

• V. Rudiev,
• V. Prahnitkii,
• T. Cotoros,
• I. Panţiri,

evreii:

• N. Grinfeld
• N. Govsan

ucraineanul

• P. Ciumacenco

Sursa: https://www.academia.edu/45499591/Sfatul_Tarii_Istoria_zbuciumat%C4%83_a_unei_importante_institu%C8%9Bii_politice_basarabene

Soarta celorlalți 11 deputați care au fost radiați din lista Sfatului Țării nu se cunoaște. În cel mai bun caz – au fost deportați din țară de către armata română, în cel mai rău caz – au fost înecați în Nistru. De către armata română.

Și apropo, despre acest vot – de unde știm cine și cum a votat? Răspunsul este simplu – votul a fost deschis. Deputații, au fost înconjurați de armată străină. Știind că colegii lor, deputați, care au criticat intervenția militară română au fost uciși, ei s-au văzut forțați să voteze „unirea” prin vot deschis, așa ca să poată vedea cum fiecare votează și armata care a înconjurat clădirea parlamentului.

Putem noi vorbi despre vot liber atunci cînd:

• o armată străină îți omoară deputații parlamentului, demonstrînd ce viitor te așteaptă dacă vei vota împotrivă;
• Această armată înarmată pînă în dinți înconjoară parlamentul în ziua votării;
• Cerul de deasupra parlamentului era survolat de aeroplanele militare ale armatei străine;
• Votul a fost deschis (nesecret), militarii ocupanți văzînd fiecare cum votează.

Încă o dată – poate acest vot să fie numit liber și democratic? Sau cumva a fost un vot sub presiune, „cu arma la tîmplă”? Dacă e al doilea caz – înseamnă că unirea nu a fost unire ci ocupație militară, iar actul unirii este de fapt un act de capitulare.

Pe lîngă asta, Sfatul Țării nu a fost un organ ales de către popor, ci a fost un organ de tranziție, care trebuia să înființeze Republica Democratică Moldovenească și să pregătească terenul pentru alegerile democratice. Doar în urma alegerilor democratice se poate de vorbit despre un parlament ales, care reprezintă poporul, și care ar avea dreptul să voteze o unire.

Dar voința poporului putea fi aflată și prin intermediul referendumului, o eventuală unire cu România ar fi fost corectă doar dacă așa ar fi decis poporul cu o majoritate covîrșitoare la un plebiscit. Referendumurile existau și atuncea, nu sunt o invenție recentă.

Armata română, fiind chemată doar pentru a ajuta la înlăturarea unui pericol pe căile ferate, și-a depășit atribuțiile și misiunea – și a ocupat țara care a chemat-o în ajutor. E ca și cum te-ai duce la medicul de dinți să-ți pună o plombă – iar el ți-ar scoate toți dinții și un ochi.

Unirea a fost condiționată, iar România a încălcat condițiile

Unirea (capitularea) nu a fost necondiționată. Sfatul Țării a înaintat următoarele condiții care au fost acceptate și de către partea română:

• Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecțiuni de guvernul român;
• Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot democratic;
• Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale;
• Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;
• Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanților locali;
• Drepturile minorităților urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;
• Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român;
• Basarabia urma să trimită în Parlamentul României un număr de deputați proporțional cu populația regiunii;
• Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;
• Noua Constituție urma să garanteze libertatea cuvântului și a religiei;
• Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care au comis infracțiuni politice în timpul revoluției.

Desigur că și de această dată România a amăgit Sfatul Țării și Poporul Moldovan. 

Din aceste condiții, Sfatul Țării a fost lăsat să înfăptuiască doar pe prima – Reforma Agrară (au fost împroprietăriți cu pămînt țăranii din contul boierilor, bisericilor și mănăstirilor).

Lichidarea ilegală Sfatului Țării

După votarea pentru Reforma Agrară, în noiembrie 1918, un mic grup de deputați din Sfatul Țării convoacă o ședință secretă, fără să anunțe pe ceilalți membri, și în lipsă de cvorum (doar 44 din 125 membri, apropo – iarăși minus 13, adică cei care au absentat în ziua votării unirii (capitulării) – au fost și ei eliminați din Sfatul Țării).

În această ședință se adoptă două hotărîri:

• Avînd în vedere că una din cele 11 condiții de capitulare a fost îndeplinită – se va socoti că toate au fost îndeplinite. Au fost anulate toate celelalte 10 condiții, și capitularea s-a transformat din condiționată – în necondiționată. Au fost anulate autonomia, democrația, libertatea de exprimare etc.
• Sfatul Țării se lichidează ca structură.

Această ședință și aceste decizii sunt ilegale, fiind adoptate în lipsă de cvorum. 

Basarabia ca gubernie românească

Basarabia și-a pierdut autonomia și a devenit gubernie românească, în Basarabia fiind trimis și un guvernator – Ion Popovici Epure (despre care nu veți găsi nimic pe Wikipedia și nu veți învăța la Istoria Românilor – pe cine să intereseze primul guvernator al Basarabiei sub ocupația română?)

Ion Popovici Epure a fost un conducător odios, a comis nenumărate atrocități pe teritoriul Basarabiei, guvernînd ca un tiran.

Dacă vă amintiți, ultima condiție a unirii (capitulării Basarabiei în fața României) a fost amnistierea deținuților politici.

Administrația românească i-a eliberat pe deținuți, și cel puțin în cîteva epizoade – i-a dus pe malul Nistrului (Vadul lui Vodă) și i-a executat (vezi în fragmentele din ziarele românești atașate la sfîrșitul acestui referat).

Pe întreg teritoriul Basarabiei a fost instaurată stare de asediu. Au fost lichidate libertățile oamenilor, la Chișinău a început să activeze biroul de cenzură, toată presa fiind cenzurată. Oamenii nu aveau voie să iasă afară după lăsarea nopții etc. Autorul nu a găsit data cînd starea de asediu a fost anulată. Probabil că decizia de anulare a stării de asediu au luat-o rușii după eliberarea Basarabiei.

„Eliberatorilor și fraților” români nu le-au ajuns 21 ani de „unire” ca să anuleze starea de urgență, în vreme ce „ocupanții sovietici” nu au avut nevoie de stare de asediu pentru a guverna Basarabia. Fapt care demonstrează că populația (buneii și străbuneii voștri) a fost dușmănoasă față de „frații români” și prietenoasă cu „ocupanții ruși”.

Deputații din Sfatul Țării regretă Unirea

Într-o scrisoare plină de durere și amărăciune în 1924, foștii deputați din Sfatul Țării, împreună cu deputații români din partea Basarabiei se plîng Regelui României pe faptul tiraniei administrației românești din Basarabia, nenumăratelor abuzuri la care era supus poporul acestei regiuni. Reproduc textul integral al scrisorii (sublinierile îmi aparțin):

O prezentare a stării actuale a Basarabiei din componența României, prin spectrul foștilor membri ai Sfatului Țării ( care au votat actul de unire ), dar și a deputaților din partea Basarabiei în Parlamentul și Senatul României în anul 1924.

***Textul complet***

SIRE,

Subsemnații senatori și deputați, in număr de 29 din cei aleși ai Basarabiei în parlament, formînd astfel majoritatea acestei provincii în parlament, singurii în drept de a vorbi din numele ei, ne simțim datori ca mandatari ai poporului nostru și ca cetățeni credincioși Țării și Coroanei sa aducem la cunostinta Majestății Voastre situația disperată a provinciei pe care o reprezentăm.

După ce am așteptat in zadar să atragem atențiunea Guvernului Majestății Voastre atît prin declarațiile în parlament, cît și prin manifestațiile publice, la care, cu toate strasniciile stării de asediu, s-au asociat miile de cetățeni ai Basarabiei, sîntem siliți sa cautam pe aceasta cale sprijinul Coroanei, ca simbol al unității naționale, pentru ca prin tăcerea noastră în împrejurările de față ar cădea și asupra noastră răspunderea istorică pentru catastrofa națională, pe care o socotim inevitabilă dacă starea de lucruri din Basarabia nu va fi de urgență schimbată.

Majestatea Voastră cunoaște în ce împrejurări grele pentru Țara noastră Basarabia și-a afirmat voința de a-și uni destinele cu ale neamului nostru întreg.

Poporul basarabean vedea în Unire singurul mijloc de a-și asigura atît desvoltarea națională, normală, cît și libertatea politică și dreptatea socială.

În vederea aceasta, Declarația de Unire din 27 martie 1918 nu a stipulat clauze cari să poată fi interpretate ca niște condiții rezolutorii, dar a prevăzut „bazele”, pe care Unirea trebuie așezată. 

Principalele din aceste „baze” sînt:

1. Descentralizarea și autonomia administrativă.

2. Păstrarea legilor și a organizației administrative în vigoare pînă la modificarea lor de către parlamentul român.

3. Respectarea drepturilor minorităților.

4. Garanția constituțională a drepturilor și a libertăților cetățenești.

5. Amnistia politica.

6. Convocarea neîntîrziată a constituantei în care vor intra reprezentanții Basarabiei proporțional cu populația, aleși prin vot universal, egal, direct si secret.

SIRE,

Declarația de Unire din 27 martie 1918 este titlul de drept, pe care se întemeiază unirea Basarabiei cu România.

Este inutil să discutăm aici dacă „bazele” pe care se intemeia Sfatul Țării în această declarație puteau fi legalmente schimbate prin votul lui din 27 noiembrie 1918, cît și să cercetăm condițiile în care a avut loc acest vot.

Vom aminti numai în treacăt, că după Declarația din 27 martie Sfatul Țării și-a rezervat expres numai un singur drept – „rezolvarea și realizarea reformei agrare” – și, prin urmare, din acest moment au încetat toate celelalte atribuțiuni ale lui de adunare legislativă și de organ reprezentativ al Basarabiei.

Aceste atribuții, evident, nu-i puteau fi redate prin vre-un decret al Guvernului. Prin urmare: ori-ce decizie ulterioară a SFATULUI TAREI, – în afară de chestia agrară,- nu mai putea avea valoare legală.-

De altfel, chiar și votul din 27 noiembrie insista în ce privește „asigurarea tuturor românilor a regimului curat democratic” și invoca și o „Adunare constituantă pe baza sufragiului universal”.

Socotim de prisos aceste considerațiuni, pentru că de la sine se înțelege că prin actul de Unire poporul basarabean și-a exercitat „dreptul de liberă autodeterminare”, ceea ce nu ar fi compatibil cu acceptarea unei robii politice.

E natural deci că, Tratatul cu Marile Puteri din 28 octombrie 1920, prin care se recunoaște unirea, nu numai că se întemeiază expres pe Declarația de Unire ca pe o dovadă că „populația Basarabiei și-a manifestat dorința de a vedea Basarabia unită cu România”, dar și stipulează (art. 3) că „România se obligă a respecta și a face să fie riguros respectate pe teritoriul Basarabiei stipulațiile Tratatului semnat la Paris la 9 decembrie 1919 de către principalele puteri aliate și asociate” și de România, și anume „a asigura locuitorilor garanții de libertate și dreptate, etc.”

Invocarea TRATATULUI din 9 Decembrie 1919 e semnificativă pentru spiritul cu care a fost acceptată de MARILE PUTERI UNIREA BASARABIEI…

Poporul basarabean însă nu a cerut și nu a așteptat dela tratatele cu PUTERI străine garanția drepturilor și a libertăților sale.

Dar desigur această populație, care și sub regimul țarist a fost considerată ca cea mai blîndă și cea mai supusă din întregul imperiu, nici nu s-a așteptat că va fi tratată cu asprime și chiar cu vrăjmășie de organele Statutui român, în al cărui sîn a intrat după voința ei liberă.

Nu există provincie românească în care s-ar fi putut cu mai multă ușurință șterge toate vestigiile dominației străine, ca Basarabia.

Cu o populație rurală în majoritate covîrșitoare „moldovenească” și cu o populație orășenească în majoritate străină, dar care nu avea nici un motiv de simpatie pentru Rusia, – după puțini ani de un regim omănos și de administrație corectă, desigur, nimeni în Basarabia nu și-ar mai fi adus aminte de veacul de întrăinare, iar în afară nimeni nu ar mai fi putut nutri nădejdii de revendicare.

Din nenorocire, SIRE, de 6 ani Basarabia este cîrmuită într-un fel, în care nu mai pot fi cîrmuite astăzi nici coloniile negre din Africa.

Putem trece peste materialul bogat adunat de ancheta parlamentară sub Guvernul Generalul Averescu, ale cării dosare zac în temnițele Ministerului de Interne, precum și peste numeroasele interpelări desvoltate fără folos în parlament.

Sub un regim de excepție, fără nici o garanție pentru drepturi si libertati cetatenesti, administrată de 6 ani de „comisiuni interimare”, necunoscute de lege, Basarabia asistă astăzi neputincioasă și la desființarea pe cale administrativă a străvechilor ei OBȘTII sătești, pe care le-a respectat și absolutismul țarist și care singure au dat poporului nostru tăria de a rezista jugul secular.

Față de o birocratie atotputernica, iresponsabilă, necontrolată și necontrolabilă în lipsa de instituții de autonomie locală și de libertăți cetățenești, o populație lipsită de orice drept și de orice mijloc de apărare legală e fatal lăsată pradă celei mai grozave impilări și opresiuni, care fac cu putință nu numai despuieri, bătăi și schingiuri zilnice, dar ca pîna și asasinatele oficiale să rămînă fără sancțiune.

Cazurile individuale de asemenea excese de putere ajunse pîna la cunoștința publica prin presa sau de la tribuna parlamentară, sau alte mii de cazuri, cari rămîn necunoscute, oricit de grozave ar fi, au mai puțină însemnătate decît acea atmosferă de ilegalitate, silnicie si sadism administrativ, care apăsa asupra întregii populații, încît și cel mai inofensiv cetățean se simte veșnic expus arbitrarului și teroarei, la discreția celui din urmă agent, cu care ar veni în contact.

În această atmosferă de anarhism tiranic e cu neputință functionarea sănătoasă a aparatului de stat, toată administrația publică se corupe și, cum au dovedit faptele recente, pina și justiția cade victimă a contagiunei.

Guvernul Majestății Voastre caută să justifice regimul din Basarabia prin necesitatea de a lupta împotriva bolșevismului, banditismului, etc. 

Dar aceasta constituie o grozavă confuziune între cauze și efecte.

Așa numitul bolșevism al Basarabiei, ca și banditismul real care bîntuie în unele regiuni, sunt în cea mai mare parte produsul direct al regimului excepțional, sub care trăește atîta amar de vreme această nenorocită provincie.

Nici un popor nu se poate resemna la un regim, sub care nu i se recunoaște nici un drept și nu i se acorda nici un mijloc de apărare legală împotriva abuzurilor de putere ale agenților administrativi și în care chiar eventuala bună-voință a guvernului e neputincioasă să stavilească samovolniciile subalternilor, întrucît lipsește controlul cetățenesc.

În aceste condițiuni excese și dezordini nu pot fi evitate. Și astfel se creează un cerc vicios: înăsprirea regimului excepțional e mereu justificată de chiar tulburările, pe care el însuși le determină sau le provoacă.

Experiența a dovedit că nici o luptă cu excese și dezordine de această natură nu este cu putință fără simpatia și sprijinul din partea populației însăși. Dar această simpatie și sprijin nu pot fi cîștigate prin toate strășniciile stării de asediu.

SIRE,

În împrejurările actuale această stare de lucruri constituie o gravă primejdie nu numai pentru Basarabia.

Numai speculînd asupra exasperărei populațiunei basarabene, în care ea a fost aruncată prin 6 ani de regim opresiv și inpilator, GUVERNUL SOVIETIC și-a putut permite să revendice acest pămînt băștinaș românesc.

„Motivele de drept” singure nici odată nu i-ar fi dat acest curaj.

Nici lipsa unui plebiscit formal, nici faptul că unele din MARILE PUTERI nu au aderat la TRATATUL din 1920, iar altele nu l-au ratificat, încît el poate fi considerat ca nefiind încă în vigoare (cum a declarat de curînd în CAMERA COMUNELOR PRIMUL MINISTRU englez), nu ar putea încă prevala față de o Basarabie liberă și fericită în sînul NAȚIUNEI ROMÂNE.

SIRE,

Noi, semnatarii acestui MEMORIU, sîntem aleșii poporului basarabean, care și-a manifestat încrederea în noi, înfruntînd violențele „de care au fost pătate alegerile pentru actualele Camere; cei mai multi dintre noi am re-prezentat provincia noastră în toate parlamentele de la unire încoace, precum am făcut parte și din Sfatul Țării și am avut rolul hotărîtor în votul DECLARAȚIEI DE UNIRE.

Numai simțul răspunderei și loialitatea față de ȚARĂ și COROANĂ ne poate smulge dureroasa mărturisire pe care o aducem la treptele tronului.

SIRE,

Basarabia nu se simte, nu se poate simți liberă sub regimul, sub care trăiește astăzi.

De la actualul guvern al Majestății Voastre nu putem nădăjdui nici-o îndreptare.

Sub acest guvern abuzurile au ajuns la culmi necunoscute. Sub el sunt desființate obștile sătești prin ordinele prefectilor.

Cînd încercăm să ridicăm glasul nostru în parlament spre a aduce la cunoștința obștească durerile poporului, care ne-a ales, sîntem brutalizati și de pe banca ministerială ni se aruncă certificarea de „răi români” sau „înstrăinați”. 

Sfetnicii Majestății Voastre nu-ți dau măcar seama că aducînd asemenea învinuiri majorității reprezentanților Basarabiei (in parlament) prin aceasta chiar declară înstrăinată însăși această provincie și justifică toate veleitățile de afară.

Nu ne ramîne dar decît apelul la Coroană, în care vedem zălogul unității naționale.

Facem acest apel cu conștiința îndurerată că trecem poate prin ultimul moment, cînd situația poate fi încă salvată fără grele încercări și tragice zguduiri.

SIRE,

Regimul actual din Basarabia nu mai poate dăinui!

Basarabia nu mai poate, nu mai dorește să-l tolereze!

Noi, reprezentanții Basarabiei, nu mai putem, nu mai voim să ne agravăm răspunderea prin dosirea adevărului asupra situației reale din provincia noastră.

Numai mulțumită regimului de excepție, care a prefăcut aceasta țară într-un infern, numai multumită sistemului de impilare și opresiune, care calcă peste sentimentele și năzuințele unui popor mîndru și dornic de libertate și dreptate, numai prin violarea „bazelor” de Unire, stabilite în declarația din 27 martie 1918 și acceptate solemn de guvernul român „în numele poporului românesc si al regelui României”, și prin nesocotirea tuturor garanțiilor dictate de tratate s-a putut naște această „chestie a Basarabiei”, care poate fi fatală pentru viitorul nostru național, dar care poate fi ușor și simplu rezolvată prin reintrarea în ordinea constituțională și legală de către un guvern cuprins de simțul legalității și de respectul drepturilor și al libertăților cetățenești.

Dar nu mai avem multă vreme de pierdut!

Ajunge experiența de 6 ani!

Poporul din Basarabia cade în deznădejde!

Țara și Coroana nu pot jertfi Basarabia pentru comoditatea unor guverne inerte și arhaice, făra a compromite destinul național.

Numai această credință și nădejdea că în ceasul al unsprezecelea glasul nostru va fi auzit, ne determină a îndrăzni să tulburăm liniștea Majestății Voastre, fiindcă altfel nu ne-ar mai ramîne decît să depunem mandatele, declinîndu-ne orice răspundere și lăsînd Țara însăși și istoria să judece pe călăii Basarabiei…

1. PAN HALIPPA, deputat de Soroca;

2. (A.) MITA, deputat de Bălți;

3. V. CAZACLIU, deputat de Chișinău, fost deputat al Sfatului Țării;

4. I. BUZDUGAN, deputat de Bălți, fost secretar al Sfatului Țării;

5. GR. CAZACLIU, deputat de Soroca, fost deputat al Sfatului Țării;

6. D. MOLDOVANU, deputat de Bălți;

7. Ștefan BOTNARIUC, senator de Bălți, fost deputat al Sfatului Țării;

8. Nicolae POSTOLACHE, senator de Bălți;

9. P. SFECLA, deputat de Soroca;

10. I. BELOUSENCO, senator de Cahul;

11. C. STERE, deputat de Soroca, fost președinte al Sfatului Țării;

12. N. NERUTAN, deputat de Tighina;

13. Costache LEANCA, deputat de Bălți;

14. T. COVALSCHI, senator de Cetatea Albă;

15. Mih. CALISTRU, deputat de Hotin;

16. Vasile VOLOC, deputat de Cahul;

17. N. COSTACHESCU, senator de Chișinău;

18. protoiereu Teodor DUMBRAVĂ, deputat de Ismail;

19. N. CIORNEI, deputat de Cahul, fost deputat al Sfatului Țării;

20. Nicolae RUSU, senator de Cahul;

21. Gh. LUPASCU, deputat de Sorbea;

22. N. TRANDAFIRESCU, senator de Cetatea Albă;

23. X. ANTIPA, deputat de Ismail;

24. Eftimie CEAGLAC, senator de Soroca;

25. IACOBESCU, deputat de Cetatea Albă;

26. Vasile SORBALĂ, senator de Soroca;

27. Z. CHIORBAS, deputat de Cahul;

28. Dr. N. LUPU.

Notă: Cea de 29-a semnătură este a lui Ion inculeț, care pînă la urmă și-a retraso.

Scanul documentului original

Mărturii din presa românească din timpul ocupaței românești

Adeverul, 1 iulie 1922

test

test